Pana la intalnirea cu raceala mesei de otel inoxidabil , baiatul nu isi mai aduce aminte mare lucru.
De la soarele perfect de dimineata s-a trezit in intuneric. La inceput a crezut ca a dormit prea mult, ca de fapt nu e o zi insorita afara , ca e una din acele zile de toamna , furtunoase, intunecate. Chiar i se paru ca undeva in departare se aude un tunet si ca ploaia bate pe acoperis. Durerea l-a adus la realitate. Tot ce spera nu era decat un vis. Intunericul ce il inconjura era mai veridic si mai periculos decat orice si-ar fi putut imagina.
O voce ( probabil una din mintea lui) i-a spus sa se ridice si sa se indrepte catre cel mai apropiat colt desi nu isi putea da seama incotro sa o ia. S-a ridicat in picioare si aproape ca s-a lovit cu capul de acoperisul custii.Otel si altceva, un material buretos, intunecat , care trebuia sa manance lumina . Neputand sa zareasca ceva si-a intins palmele de-a lungul barelor de otel de deasupra capului si a inceput sa isi pipaie un drum pana la cel mai apropiat perete si de acolo la coltul care i-ar fi dat un sentiment de siguranta. Siguranta, cuvant dulce. Si-a dat seama ca e probabil sa nu mai ajunga niciodata acasa, ca nu va mai vedea niciodata lumina soarelui si zambetul mamei. Si a inceput sa planga .
Cand fata de langa el s-a trezit si ea, a putut sa o auda strigandu-i numele. I-a raspuns ca e si el aici dar nu a putut sa-i spuna mai mult caci usa temnitei sale s-a deschis si lumina a navalit inauntru, puternica, dureroasa. A putut sa simta mirosul de transpiratie al barbatului si cand acesta i-a intins o farfurie cu mancare, baiatul a luat-o si a aruncat cu ea inapoi. „ Iti va fi foame … si o sa-ti fi dorit sa nu fi facut asta.” i-a raspuns de dincolo de usa , din lumina, vocea rapitorului.

Si apoi s-a auzit usa fetei. Si tipatul ei. Baiatul a incercat sa traga de barele usii cu disperare, asa cum ii vazuse pe eroii aceia din televizor, in speranta ca una se va putea rupe, ca va putea iesi si il va bate pe tipul acela si ei doi vor iesi de aici. Nu s-a intamplat nimic insa. Doar foamea care a lovit mai tarziu, asa cum a prezis vocea. Si atunci a bajbait pe jos ca o cartita in cautarea mancarii.

Post Your Thoughts