Zicea, cu ceva vreme în urmă, un cititor de-al meu, aici pe blog, că generalizările omoară spontaneitatea. Și n-am înțeles eu prea bine ce a vrut să zică atunci, dar azi am simțit-o pe pielea mea.

Mă bucur tare mult când cunosc oameni noi. Fiindcă am ocazia să fac schimb de păreri, să învăț ceva nou, să-i descopăr și mereu depun toate eforturile ca să-i accept așa cum sunt ei. Și cu majoritatea oamenilor am legat prietenii frumoase. Pentru mine nu a contat, nu contează și nu va conta vreodată cine ești, cum te cheamă, câți bani ai sau nu ai. Întotdeauna vei primi un salut și un zâmbet cald din partea mea. Pentru că îți port respect. Și mă interesează cum esti tu, ca om, ca ființă, ca muritor printre alți muritori. Și atât. Celelalte aspecte sunt egale cu zero pentru mine.

Când am început să cochetez cu mediul online am fost avertizată să am grijă. Mi s-a spus că ”noi aici, toți ne prefacem că mâncăm caviar, pe când, de fapt, toți mâncăm căcat”. Și mi-am amintit de fiecare dată exemplul acesta când mai observam câte o fază aiurea, atât în online, cât și în offline. Deoarece, cu părere de rău o zic, dar online-ul e plin de oameni dualiști. Și mă doare când se generalizează și sunt acuzată că mi-am făcut publicitate pe spatele altuia, că vezi tu Doamne, el/ea a pus coada la prună și eu am tras lozul câștigător.

Greșit! Eu am fost fair. Dacă oamenii au ales să mă citească, să mă urmărească pe Twitter sau să-mi fie prieteni pe Facebook, au făcut-o pentru că  au văzut potențial în mine, pentru că le-a plăcut felul meu de-a fi, pentru că au vrut să mă cunoască mai bine. Sau pentru că pur și simplu îi enervez și vor să fie la curent cu ultimele mele tâmpenii ce reușesc să le debitez.

Eu am muncit și am pus suflet în blogul ăsta, oricât de mic e el și tot așa voi face de acum înainte. Cinstit și la modul cel mai corect. Eu niciodată n-am să pup pe cineva în fund pentru un like, un RT sau eu știu ce favoruri, pentru a-mi face publicitate. Oamenii mă urmăresc, mă citesc din proprie inițiativă. Nu pentru că-i oblig sau le impun. Nici nu știu cum aș putea să fac asta.

Și cam tot așa se aplică și când vine vorba de prietenii și de așa-ziși prieteni. Că-i trist când tu ai senzația că totul e în regulă, când nimic nu e în regulă. Că e trist când prietenii uită că poate i-ai ajutat cândva și le-ai fost aproape și ai rămas și i-ai tolerat . E trist când prietenii te jignesc, te acuză și te judecă. Și mai trist e să îți ”strige” că tu ai încercat să profiți de pe urma și numele lor… Dar, stai puțin, cine ești tu? Eu nu te cunosc decât ca om.

Așadar, dragă prieten, care îmi rămâi tot drag, eu nu mă scuz în fața ta și nici nu te critic. Nici nu încerc să te țin lângă mine, că prietenii nu se țin cu sila. Eu doar încerc să te aduc puțin cu picioarele pe pământ. Că azi (crezi că) ești și mâine nu mai ești.

Să fii sănătos și voios!

Post Your Thoughts