O seara de duminica. O parcare aglomerata. Bajbaiam si eu printre masini, cautand un loc de parcare liber. L-am gasit intr-un final, dupa ce m-am intors si reintors…Parchez masina. Graba mare. Lumea ma astepta. Si nici nu apuc bine sa-mi strang lucrurile de prin masina, ca aud de undeva de afara:
– Doamna, aveti 2 minute?
Ma uit pe geam. In stanga mea un cap de doamna asa la vreo 35-40 de ani.
Iar? Deja stiam ce vrea sa-mi spuna. Deja stiu poeziile lor pe de rost! Nu-i saptamana sa nu ma opreasca cineva pe strada si sa-mi prezinte un caz al vreunui copil bolnav de leucemie. Sau oameni care spun ca strang fonduri pentru Casa de copii. Sau chiar copii de la Casa de copii care vand iconite plasticate si-ti cer sa-i ajuti cumparand macar o bucata. Cat am putut si cat pot, nu-i refuz. Dar de data aia chiar nu aveam chef si nervi sa aud aceeasi poezie. Asa ca ii fac semn ca nu si-mi vad in continuare de ale mele. Dar vocea doamnei devine insistenta:
– Haideti domnisoara! 2 minute! Va rog!
Ma vede cum imi strang lucrurile prin poseta si ma lasa in pace :
– Bine. Uitati, o sa va astept aici afara.
Telefon, celalalt telefon, tigarile, bricheta, etc. Ma uit in oglinda retrovizoare in speranta ca a plecat, dar nu…Cobor din masina. Inchid usa. Deschid usa din spate sa-mi iau si geaca. Nici nu ma uit la ea. O ignor. Poate pleaca.
– Ma scuzati! Nici macar nu stiu cum sa va spun, domnisoara sau doamna…
Huh? Asa batrana arat?
-…Stiti, noi suntem sinistrati din localitatea Saucesti, din judetul Bacau. Ne-au luat apele casa, anul acesta. Am ajuns azi-dimineata in Timisoara, fiindca mergem in fiecare judet…Suntem 30…
Asta-i ceva nou. Si da, o sa te ajut! Dar, lasa-ma sa-mi iau macar geaca pe mine…
– Am inteles! Stai putin, te rog!
– …de familii sosite. Va da-ti seama! Cu tot cu copii dupa noi. Doamna sau domnisoara, ganditi-va doar! Intr-o fractiune de secunda sa te vezi fara nimic, fara casa, sa pierzi tot! De azi-dimineata stam aici in parcarea asta…
Ma uit la ea. O tanti blonda cu vreo doua capete mai scunda decat mine, imbracata intr-o geaca de fas, albastra, cu un fel de ghiozdan in spate, ca si cand ar fi plecat intr-o drumetie. Apoi, cred ca mi-a observat privirea sceptica si :
– Uitati buletinul meu, doamna! Va jur ca e adevarat!
Cobor aceeasi privire sceptica si nu observ decat poza din buletin, care incadra capul aceleasi femei care se afla in fata mea. Apoi ma incearca un sentiment de rusine si vinovatie ca am impins-o sa faca gestul asta.
– Nu-i nevoie! Stai linistita!
Si scot portofelul. Ma uit in el. Cateva bancnote mari. Oare cat sa-i dau? 25 de lei?
– Ai cumva sa-mi dai rest de la 50 de lei?
– Da! Cum sa nu…Vai, doamna, va multumesc din suflet ca ma ajutati…
Si scoate din buzunarul stang cateva bancnote de 10 lei, una de 50 lei si vreo 5 lei de un leu…Ii intind 50 de lei si zic:
– Da-mi… 20 de lei inapoi.
Tanti executa. Eu iau restul si nici n-apuc bine sa il bag in portofel, ca aud, asa cu o voce pitigaiata, a disperare :
– Dar domnisoara, nu ma puteti ajuta cu o suma echivalenta cu pretul unui sac de ciment?
E clar!…
– Pai cat costa un sac de ciment?
– 48 de lei si 30 de bani!
Ma uit la ea, statea cu 30 de lei ai mei in mana. Ma uit si la restul de 20 de lei care-i tineam eu in mana si…:
– Poftim! Ia-i pe toti!
– Vai domnisoara! Va multumesc din suflet! Sa va dea Dumnezeu multa sanatate, fericire si virtute,etc.
Ma intorc si dau sa plec si ma loveste un gand :
– Dar sa stii ca daca m-ai mintit e pacatul tau! Si e un pacat mare!
Si ma indepartez.
– Da doamna! Exact asta am vrut sa va spun. E pacatul meu daca v-am mintit! Sa va dea Dumnezeu multa, multa sanatate si fericire! Sa va dea Dumnezeu inzecit inapoi! …O auzeam in urma mea, strigand dupa mine.
– Si ce sa va mai zic… Multa bafta! Multa, multa bafta! In toate!
O auzeam spunand asta, in timp ce ma indepartam. Ma gandeam ca nu eu am nevoie de bafta, ci ea! Saraca. Si ma mai gandeam cat sunt de norocoasa. Ca-s tanara, ca-s sanatoasa, ca am ce manca, am unde sta. Ca nu-mi lipseste nimic si e pacat ca adesea sunt nemultumita si nerecunoscatoare. Si incepuse chiar sa-mi para rau ca i-am dat doar suma aia de bani. Dar eram bucuroasa ca am putut sa o ajut, chiar si cu atat! Si mi-am intors capul, zambind :
– Multumesc la fel! Sa fie! Dar deja plecase…

Post Your Thoughts