Purta rochia aceea de sifon rosu, care iti placea atat de mult, cea care ii curgea atat de bine pe sani si solduri, cea care va facea sa va infiorati amandoi, pe tine , atunci cand buricele degetelor tale se ridicau pe pulpe in sus, iar pe ea, atunci cand degetele tale creau mici scantei de electricitate statica, atingandu-i lobul urechii.

In visul asta nu vroia sa se uite la tine. Iti era intoarsa cu spatele, privind undeva in departarea fara logica, fara sens, a ferestrei camerei cu arabescuri pe care subconstientul tau a ales-o ca fundal. Te credeai oare intr-un basm ?  Si oricat ai fi strigat-o, oricat te-ai fi plimbat in jurul ei, chipul ii ramea ascuns, de parca , stiind cat de mult ti-l doreai, te pedepsea acum pentru gandurile in care o urai.

De dor, de foame, de sete, de lipsa, te-ai apropiat intr-un final de ea. Tremurai si ai cuprins-o cu mainile de pantece si te-ai afundat in gatul ei cu gust de vanilie. Pentru cateva clipe ai reinvatat-o…

Imbratisai un rug. Si te ardea.

Post Your Thoughts