Pentru Raoul, intregul eveniment care a insemnat mutarea din satucul de munte in care tata lucra ca ajutor de padurar in maruntaiele de ciment ale orasului , a reprezentat cel mai minunat cadou pe care un pusti de 10 ani il putea primi de ziua lui. Ar mai fi fost si bicicleta aceea galbena din vitrina magazinului insa …

Toata vara , trei luni incheiate a cutreierat cartierul ajungand sa-i cunoasca fiecare coltisor , fiecare cotlon , la fiecare colt de strada facandu-si prieteni printre ceilalti copii de seama sa sau printre cainii vagabonzi . Se stia deja in diminetile linistite din iulie pana in pe la jumatatea lui septembrie , cine era in stare sa zgandareasca si cel mai adanc somn si sa primeasca cele mai multe urecheli . Insa , ziua se incheia mereu cu sarutul mamei de dinainte de culcare asa ca pentru Raoul , sentimentele confuze despre care se temeau parintii sai chiar nu si-au mai gasit locul.

Apoi a venit toamna , data de 15 septembrie si noua scoala . Raoul nu a putut sa se adapteze . Era ceva diferit fata de ceea ce se obisnuise in satucul de la munte . Si nici macar copii cu care invata … Da, desigur , toata vara au fost cei mi buni prieteni , nimic nu parea sa-i desparta sau sa-i deosebeasca de fel . Insa aici la scoala , toata lumea il privea oarecum de sus , iar Raoul stia cum radeau ceilalti de el in pauzele de dupa orele de matematica si literatura la care profesoara , domnisoara Francine il punea numai pe el sa faca lucrurile cele mai grele . Poate ca de aceea incepuse sa-i urasca pe micii snobi cu care se intalnea in fiecare zi si de aceea , pana la jumatatea lunii noiembrie , deja rubrica sa de absente deveni neincapatoare.

Decembrie veni cu zapada si cu o noua discutie la cina … daca Raoul nu se va apuca de invatat , tatal se va vedea nevoit sa-l trimita la o scoala de cadeti caci “numai disciplina militara , haina cazona si iubirea de patrie ” il vor pune pe picioare pe baiatul asta . Bineinteles ca mama nu apuca sa mai spuna si ea ceva , isi afunda chipul in sortul ei alb cu picatele si incepea sa planga … iar Raoul , pleca in camera sa caci el nici macar nu conta .  ” Cat as vrea ca eu sa fiu cel care sa comande … nu ei … ” si asa adormea de fiecare data .

Era o zi de joi. Cat se poate de normala . Raoul avea cursuri de la ora9 fara un sfert asa ca la 8 fix isi saruta mama de “la revedere ” si pleca pe usa apartamentului cu ghiozdanul in spate. La 8 si un sfert , era deja in statia de autobuz iar peste o jumatate de ora statea in fata portilor colegiului tehnic .  Sa intre… sa nu intre… dar … si asa … cu o absenta sau  nu si asa tata il va trimite la scoala  militara. Asa ca pleca mai departe . Pe cand se plimba haihui pe strazile orasului si admira vitrinele magazinelor de jucarii care abia se deschideau , lui Raoul ii trecu prin minte pentru cateva clipe ca ar putea foarte bine sa fuga de acasa . E destul de mare acum , la varsta lui, tata deja muncea , sau cel putin asta povesteste. Poate sa puna pariu cu oricine ca daca se uita cu atentie , si-ar gasi de munca pe undeva prin port pe la vapoarele acelea mari care sosesc tot timpul si in cativa ani va fi capitan si el va fi cel care va ordona . Capitan … poate la 15 ani , intocmai ca in cartea aceea . Sa mearga pe marile si oceanele lumii , sa fie la timona unui vapor … doar el si cativa prieteni .

Fetita in rochie verde il facu sa se opreasca din visul sau cu ochii deschisi. Statea pur si simplu in mijlocul trotuarului si se uita la el . Chicotea .

– Razi cumva de mine ? se ratoi Raoul putin .

– Pai nu ar trebui sa fii la ora asta in scoala ? Nu cumva ai vreun curs de matematica sau ceva de genu asta ?

– Doar ca sa stii tu mai bine … astazi … astazi … profesorii sunt in greva si tocmai ma indreptam inspre casa.

-Da? Ciudat … nu te-am mai vazut pana acum pe aici ? Esti sigur ca nu te-ai ratacit micutule ?

– Micutule ? Pe cine faci tu micut? Si apropo … de unde si pana unde imi tii tu cont daca drumul spre casa mea trece sau nu pe aici ? Ca doar nu vei fi tu cine stie ce …

– Zana din povesti ? Ei bine … eu sunt, Melanie,  fiica lui Barba Albastra asa ca da … poti spune ca sunt o zana din povesti …

– Razi de mine in continuare nu ?

– De ce as face-o … priveste … oamenii de pe strada nici macar nu ne mai baga in seama …si , pentru ceea ce tu cauti … tatal meu are o solutie insa va trebui sa discuti cu el cand se va intoarce acasa din calatoria sa . pana atunci , daca tot ai fugit de acasa … esti binevenit la noi , o ceasca cu ceai , un biscuite si putina caldura iti vor prinde bine.

– Casa ? Nu vad nicio casa …

– Uitate mai atent … vino cu mine … vezi ? intre cele doua blocuri … acolo stat tatal meu , acolo e palatul nostru . Vino …

Raoul fu luat pe sus mai mult, de catre mica fetita . In plus nu mai avea ce sa comenteze si se topise tot cand aceasta il lua de mana ca sa treaca strada. Si avea dreptate , chiar era bine in palatul tatalui ei . Inauntru era cald si bine , mirosea peste tot a turta dulce si a brad , intocmai cum mirosea in bucataria bunicii din satuc . Fetita il aseza pe Raoul in scaunelul de langa foc , ii scoase ghetutele si ii lua haina si pana una alta ii umplu o ceasca mare cu lapte cald care era numai potrivit cu prajiturile cu susan oferite . Era atat de bine acolo .

Post Your Thoughts