Da, da! Fără egal! Mai ales în ceea ce priveşte insuficienţa şi lipsa de profesionalism a angajaţilor!

Aşa îmi mai place când mă duc la cumpărături cu bonuri sau tichete de masă. Şi cum magazinele astea mici, în general nu primesc tichete de masă, ceea ce e ilegal, mă duc în marile hypermarketuri (am scris corect?) ca Real, Billa, Auchan, etc. Îmi convine, pentru că preţurile sunt bune, mai prind şi promoţii la diferite produse, s.a.m.d.
Şi cum Realul e cel mai aproape de mine, aici în zona în care locuiesc, mă duc des pe acolo.
Până săptămâna trecută n-am avut probleme cu plata în tichete de masă…
Deci, mi-am făcut cumpărăturile, m-am dus la casă, tanti vânzătoarea mi-a scanat produsele, mi-a spus suma totală, am deschis portofelul, am scos cârnaţul de bonuri, am numărat câte trebuie să-i dau şi am rupt câte mi-a cerut. Dar chestia e că nu le-am rupt niciodată unul câte unul, individual mă refer. Şi chiar nu m-am gândit vreodată că e asta o problema, dar :
– De ce mi le daţi aşa? Trebuie să fie rupte individual. Altfel nu le primesc!
Huh? Am auzit bine? Nu că mi-ar fi fost greu să le rup dar…Şi în urma mea era o coadă de oameni…
Şi îi zâmbesc elegant la dumneai tanti răspicata şi îi zic :
– Dar cum aşa? De când e regula asta? Vin atâta de des aici pentru cumpărături şi niciodată n-am întâmpinat problema asta…
– Nu ştiu cine v-a servit înainte, dar nu pot să le primesc aşa!
Aaaa, uşor, da? Am înţeles! Acum dă-mi-le să le rup…Nu pe mine pe mine o să mă înjure oamenii care stau la rând.
– Păi, le rup! Puteţi să mi le dati, vă rog? Şi rămân cu mâna întinsă…
Ea se uită la mine aşa a lehamite, se strâmbă tot a lehamite şi se pune să le rupă foarte grăbită.
Mai un pic şi îmi cădea faţa. Eram aşa nedumerită. A terminat de rupt. Mi-a încasat valoarea cumpărăturilor. Mi le-am strâns frumos, am zis ” Săru’mâna” şi m-am dus…

Ieri, iar la Real, tot cumpărături. În timp ce mă plimbam prin hypermarket, îmi amintesc de săptămâna trecută, de faza cu tichetele de masă. Aşa că le scot şi le rup de dinainte.
Apoi, mă duc la casă. Dau să plătesc. Îi întind bonurile rupte frumos şi individual, cu zâmbetul pe buze, ca o elevă silitoare care şi-a învăţat lecţia. Şi :
– De ce le-aţi rupt? Nu ştiaţi că nu trebuie să le rupeţi? O să mă pună pe mine să plătesc pentru ele!
WTF? Mă, voi vă bateţi joc de mine? Acuma ştiu că port tenişi albaştri care sar în ochi, dar chiar aşa de rău mă vedeţi îmbrăcată? Sau cârlionţii mei blonzi şi rebeli nu impun respect? Sau faţa mea se cere luată la mişto…
– Săptămâna trecută mi s-a spus că dacă nu le rup, nu se primesc.
Ce-i drept, de data asta era altă tanti vânzătoare. Un pic mai amabilă decât cea de sâptămâna trecută.
– Îmi pare rău, nu ştiu cine v-a servit înainte, dar nu pot să le iau aşa că o să mă pună să le plătesc din salariul meu.
Ok. Nu-i nu ştiu ce valoare, fie!
Aşa că îi plătesc cash, în lei. Îmi iau plasa de cumpărături şi plec.
Dar nu cred că mă mai întorc la voi, dragi Reali, dacă voi aşa ştiţi să vă trataţi clienţii. Cu atât mai mult că eram un client fidel al vostru. Şi am mai păţit şi altele cu voi, dar am trecut peste. Dar asta a fost picătura care a umplut paharul … Fiindcă la o adică, nu e vina angajaţilor, e vina conducerii.
Sau e de vină România, că trăim aici şi asta ne ocupă tot timpul…

Post Your Thoughts