– Ehe, matale domn inginer nu eşti di pe-aci. Nu eşti di la sat, si vedi bini. La matale la oraş oamenii au uitat că uneori superstiţiile astea îs adevărate. Cineva o trăit, o văzut un anumit lucru pi care nu l-o putut ghici şi cu care nu i s-o putut împăca inima aşa uşor. Cineva o păţit ceva bun sau rău şi i-o arătat şi celui di lângă el aia sau cealaltă să şi ferească. Nu zic că noi nu vrem să muncim, muncim cu dragă inimă, maşinile trag şi ele cu putere da’ ci să-i facem că din senin motoru’ moare, plugu’ agaţă ceva şi opreşte maşina în loc… Lu’ Matei colo, am văzut cu ochii mei cum s-o oprit în loc cu roţili învârtindu-si în loc di parcă ar fi fost tras înapoi di ceva. Ci să facem noi?

– Prostii… pufni inginerul

– Aşa o fi… da’ ceva este totuşi. Dă şi mie o ţigară dacă ai… mie mi s-o terminat de azi dimineaţă şi n-am mai trecut pi la bufet să-mi cumpăr altili. Drăcia naibii că s-o şi scumpit… Da undi ai fost plecat domn’ inginer săptămâna trecută? La raion?

– Da… am fost să caut nişte îngrăşăminte…

– L-o îngropat pe Mircea a lu’ Pelereaţa sâmbătă… Dumnezeu să-l ierte.

– Cine a mai fost?

– Lumea din sat… noi.. colegii lui… noi, i-am dus sicriu. Măcar atât.

– Avea nevastă? Copii?

– Nu… rămăsese holtei deşi eram leaturi.

– Fusese un om bun…

– Şi harnic, dacă nu era el nu mă dădea tata la profesională, la şcoala de şoferi… nu mă făceam tractorist…

– Da’ ce-a avut? De ce a murit?

– Apăi… matali ai plecat la raion marţi dimineaţa, el luni a fost în echipa matali la Ardeleanu’ la arăt viili… marţi o fost cu mini, miercuri o fost liber iar joi dimineaţa l-au găsit în faţa casei căzut cu faţa în pământ. Apăi, doctoru’ di la noi din sat o zis că o fi avut ceva la inimă, un atac ceva, da’ doctoru’ de la raion, di la spital, când i-o făcut autopsia ceia, nu i-o găsit nimic. Di parcă ar fi găsit vreodată ceva… Păcat să taie un om aşa ca pi un porc sau animal. Când mori, mori… iar lumea din sat bănuieşte ea ci s-o întâmplat.

– Ce vrei să spui?

– Eh… poveste lungă domn’ inginer. Şi no să credeţi ci am să vă zic, aşa că.. mai bine, Dumnezeu să-l ierte şi să-i fie ţărâna uşoară. I-am mâncat coliva să lăsăm morţii în paci.

– Zi nea Ilie, că mă faci curios… Ştii bine că nu te judec, numai că nu pot să cred toate prostiile astea ale voastre.

– Rău faci domn’ inginer… rău faci… Păi domn’ inginer, la noi, pe vremea când bunicii noştri erau copii, când taţii noştri erau copii şi până să veniţi dumneavoastră, atunci când ploua tare în sus, pârâu ăsta mic de trece prin centru… ei bine, numai mic nu era. Îl ţin minti şi acum, era până sus la pod, da’ acuma a mai secat, l-au îndiguit di undi vinea el. Ei, pi vremea noastră, atunci când ploua tare în sus, Coarba se umflă şi dădea pe afară din matca ei. Se umfla furioasă di parcă era călărită di diavol şi curăţă tot ci prindea în calea ei. Lua păsări, animale din curţile oamenilor, case uneori. Am găsit odată şi o fată luată di apă, părinţii ei o venit să o ia acasă în sicriu şi s-o ducă tocmai dincolo de Arbuşti… Era prăpăd pe atunci. Chiar io şi mama era să fim luaţi di apă odată… întindeam hăldani di cânipâ pe mal la uscat când o venit viitura… da’ asta-i altă poveste. Povestea lu’ Mircea acuma… domn’ inginer, când venea la noi pârâu şi dădea afară, aducea mereu şobolani cu el. Şi umplea satu’ de năpasta asta, rodeau, muşcau, mâncau totu’… frati-miu.. l-aţi văzut nu? Are vârfu’ nasului lipsă din cauza lor. Când era micuţ l-au mâncat într-o noapte când dormea în pătuţ… Ei, cât era năpasta asta a şobolanilor în sat era jale mare. Li era frică la oameni di boli, cini ştie ci mai aduceau ăştia cu ei, plus stârvurili adusi… otravă nu mergea la cât di mulţi erau. Ei bini, când şi întâmpla asta, oamenii ştiau că nu au dicât o scăpari şi aşa chemau o solomonară dar nu ca ceilalţi solomonari… vezi bini că ea nu învăţase ci mai digrabă furase ştiinţa lor. Solomonara asta era o hârcă bătrână, cel puţin aşa mi-o zis tata şi lui bunicu… aceiaşi femeie bătrână şi pi timpu’ lor şi când eram eu copil. Poati că era blestemată di ceilalţi solomonari pentru ştiinţa ei.. câni ştie. Oamenii din sat o chemau şi o lăsau să-şi facă vrăjili ştiute doar di ea apoi îi plăteau cât li cerea indiferent di ci li cerea…

– Aşa, şi?

– Păi, poati îi mai bine să nu mai zic de-aci încolo povestea asta… stăm şi într-un loc rău, râpa asta nu-i loc di zis aseminea poveşti… nu ştii ce ţi mai ascultă din ea.

– Nea Ilie…

– Păi, domn’ inginer… eu ştiu asta din ci mi-o zis Mircea… el o văzut într-o noapte solomonara aia cum îşi făcea vrăjile. Şi întorcea într-o seară din centru şi când să ajungă acasă, prin faţa lui, trecând şoseaua înspre malul pârâului, ieşind dintre două garduri, o femeia bătrână, cu părul răvăşit, cu haine murdare de ziceai că sunt pânză de sac, cu o farfurie în mână pe care ardea jăratec, conducea o puzderie de şobolani. Mircea mi-o zis că panaramile ălea o urmau ca şi când ar fi fost dresate… cum chemi câinele să-i dai mămăligă… aşa erau şi alea. Chestia e că nimeni nu o vedea pe solomonara, nici bătrânii care o chemau, nimeni. Numai Mircea. Când veni vremea să-şi ceară răsplata solomonara nu ceru dicât un singur lucru, pi băiatu cari o zărise în noaptea ceea. Mircea s-o împotrivit, sătenii la fel. Nu i-o mai dat nimic până la urmă.

– Crezi că după atâta amar de vreme solomonara a venit înapoi după el?

– Io aşa cred… acuma matali poati râzi di un boşorog ca mini. Da’ zi şi matali… Mircea o rămas holtei toată viaţa, nu s-o legat nimeni şi nimic di el, di parcă o fost blestemat. Acuma, miercuri seara o bătut o furtună pi la noi… o pornit din senin aşa, cu ploaie şi vânt puternic, ci mai, vremi să nu laşi nici un câini afară. Numai că Mircea o ieşit afară. Ceva l-o chemat acolo. I-o zic că şi-o auzit numili strigat di cineva.. că altfel nu ieşea.. o fi auzit câinii lătrând la poartă a om străin şi a ieşit să vadă cini e. I-o zic că şi-o văzut solomonara… şi ea l-o luat cu el. Râdeţi dacă vreţi da’ îs multi lucruri în satu’ ăsta, pi care numai cei care sunt legaţi di sat li văd şi li cunosc… Aşa-i legea pi aici. Suntem prinşi între două tărâmuri  şi putini isi dau seama.

Post Your Thoughts