De putine ori te-ai simtit aproape de lucruri pe care nu le puteai intelege. De lucruri care iti produceau in suflet mici explozii traduse de catre mintea ta prin tremurul maruntului in fata a ceva prea mare pentru a putea fi cuprins. Nu asta e si definitia miracolului? Un lucru prea mare ca mintea sa il poata cuprinde , ceva ce nu poti explica si totusi simti ?

Asa se intampla si in joia cand din intunericul racoros al bisericii vechi, cea despre care stiai ca e construita deasupra unui osuar al unor viteji razboinici veniti din indepartatee stepe ale Rusiei, din intunericul de sub bolta din stanga,ieseau unul cate unul preotii cu barbiile lor lungi carand in spate Crucea. Si sub privirile sfintilor cu numele acoperite de fum de lumanare, stateai si ascultai cuminte o altfel de poveste. Despre supliciu.

Asa se intampla in vinerea cand stateai si tu tacut si iti asteptai randul sa treci sa te inchini. Primele lucruri pe care le vedeai ridicandu-ti ochii din pamant erau picioarele. Si mai sus, ochii Lui surprinsi in durere. Iar apoi vocea groasa a barbatului din strana si vibratia bisericii cand incepea : “ In mormant Viata \ Pus ai fost Hristoase… “  Atunci ti se parea ca peretele din dreapta, cel dinspre micul cimitir se deschidea, iar umbrele veneau si ele cu o lumanare sa planga.

Asa se intampla si in noaptea umatoare, cand teii din curte amuteau veghind asupra credinciosilor adunati in fata usilor bisericii. Un licar stabatea intunericul crescand din ce in ce mai tare in intensitate pana cand abia de mai puteai tine ochii deschisi, iar o voce canta “ Hristos a Inviat din morti…”  Era imposibil sa nu te treaca un fior pe sira spinarii.

Si totul parand mai altfel acum, de la familia stransa la masa pascala, la primavara cu gust de pace, uniti de legaturi invizibile.

Post Your Thoughts