A fost mult prea cald azi , o caldura inabusitoare, plina de umezeala . Iar ploaia… ea a venit ca o binecuvantare.

Nu puteam sa dorm , ma foiam in pat , cearsafurile prea fierbinti pentru mine si apoi a venit sunetul ploii pe acoperis si odata cu el si racoarea.M-am ridicat din pat si am deschis geamul si am respirat aerul proaspat. Mi-am umplut plamanii cu mirosul si cu gustul ploii si atunci mi-am zis ca a venit momentul.

Am urmat cararea din padure , mergand incet , caci acum nimic si nimeni nu ma mai grabea. Un singur tovaras de drum cu mine, ploaia. Fiecare strop ce cadea pe mine  ma racorea si in acelasi timp ma spala de tot ce am fost pana acum . Ca si cum am asteptat un nou botez , iar in apa lui am scapat de vechiul eu .

Tunetele si fulgerele ma speriau candva , insa in seara asta nu m-am mai temut de ele . Le-am lasat sa-si faca de cap printre nori  caci de fapt nu sunt altceva decat jocuri de ingeri cum le numea bunicul meu.

Apoi, pe masura ce ma apropiam din ce in ce mai mult de tinta calatoriei mele nocturne am prins si un alt vuiet. Unul mai pamantesc decat cel al tunetului si care crestea in intensitate odata cu vuietul inimii care batea sa-mi sparga pieptul, odata cu fiecare pas pe care il faceam.

M-am poticnit de cateva ori prin vegetatia groasa, bogata, dar era pentru prima data cand faceam drumul asta pe timp de noapte . Si ea mi-a aparut in fata ochilor in toata maretia ei .

Cascada curgea de la vreo 10-15 metrii inaltime, nu era cine stie ce , insa pana acum ea a fost piatra mea de incercare.  Inca de mici , eu si prietenii mei aveam un fel de fascinatie pentru locul asta. Ne placea sa visam cu ochii deschisi la zile mult mai bune , la tot felul de nazbatii dar nicodata nu ne-a trecut prin cap sa sarim . Asta pana cand hormonii si teribilismul au inceput sa-si arate coltii. Si ei au sarit … iar eu am ramas pe margine de fiecare data.

Se poate spune ca am fost mereu un timid, nu neaparat un las , insa mereu am dat cu piciorul la toate provocarile . Poate ca imi era frica sau … Si mereu am regretat ca nu am fost ca ei .

Astazi e o zi speciala . Azi ma debarasez de vechiul eu  si daca as putea as vrea sa imi lepad forma intocmai cum un fluture iese din coconul lui .

 Ma mai uit o singura data in jos si de sus pare o distanta atat de mare … Ridic din nou ochii inspre cer si intr-o parte , patura neagra a norilor e sparta si pot vedea putin din luna.

Zambesc si … sar.

Si apa ma primeste in bratele ei, unde eu ma curat de “mine”… si ies la suprafata razand cu valuri de adrenalina pompandu-mi prin vene. Si rad ca un apucat, doar eu in noaptea neagra, cu ploaia drept tovaras… Si rad caci de maine voi fi un om nou … si voi putea trai si eu … si ma voi putea bucura de viata … si voi zambi si eu … si poata ca voi vorbi cu ea …si poate …

Rad ca un apucat in noaptea neagra numai ca ploaia s-a saturat de mine si s-a oprit . Se pare ca nu ii mai eram un tovaras pe masura .

 Zambesc… si luna imi zambeste inapoi.

Post Your Thoughts