Le-a purtat mereu cu el. Acesta era adevarul. Le-a purtat mereu cu el si le-a ascuns, ca pe o marfa de contrabanda, in interiorul labirinticului sau oras de mucava, de hartie topita de ziar si enciclopedii nefolosite, lipit cu clei ieftin de la papetaria din colt, cu peretii din cartonul copertilor unui ghid de calatorie in Africa, vast cat o masa de stejar care isi dadea, in sufragerie, importanta unui titan de nou fel. Poate ca era obisnuinta, poate ca era teama de singuratate a unui nebun.

Le-a adapostit pe toate trei in maruntaiele orasului sau de jucarie si le-a lasat sa il cotropeasca cu amprentele lor, cu urmel pasilor lor pe iarba de burete verde a parcului in miniatura, cu notele parfumurilor lor, atarnand bete, melancolice, de fiecare colt de strada, de fiecare stalp din scobitori. Le-a lasat sa il imparta pe zone de ocupatie, pazite strasnic cu granite de amintiri si fiecare sa se denumeasca stapana. Le-a lasat ca fiecare sa isi ocupe bucati din el, deimitate de la scarile de marmura, pana la fantanile arteziene, de la castani pana la lac.

Uneori se visa plimbandu-se pe bulevardele lungi. Coborand de pe un pod de pluta, de deasupra unui rau de ceolofan, doar ca sa piarda cu vederea, la coltul strazii, spatele rochiei de vara si urmele de talpi goale. Umbland hai-hui, ca un turist fara tinta, doar ca sa se regaseasca pierdut intre zecile de umbre ale unei femei ce purta un parfum de aur. Urcand treptele de guma ale unui deal , doar ca sa revada un leagan miscandu-se in gol.

Nu putea sa spuna ca erau cosmaruri, ca ura cu infocare clipele cand una din femeile rezidente ale orasului sau , il vizitau noaptea in vis, coborand cu agilitate de pisica distanta dintre oras si podea. Oricata furie stransese in el pentru fiecare, caci stransese, dorul era mult prea mare.  Sa le simta greutatea fruntii lor, asezandu-i-se pe piept, dorul dupa buzele care ii rostogoleau vise. Le intampina, cu rabdarea unui masochist care stia deja prea bine proportiile in care durerea se amesteca sa formeze placerea erotica.

Poate ca de aceea nu reusise niciodata sa scape de orasul care crescuse , odata cu anii, de marimea unei metropole, acaparand acum jumatate din camera si un birou, mereu amanand, ca e ultima data cand le mai lasa sa il locuiasca, ca e ultima data cand le mai lasa sa il bantuie, mereu mintindu-se cu puterea de convingere a unui dependent de un drog.

Mi-ar place sa va spun ca finalul povestii creatorului meu anonim s-a rezolvat de la sine. Ca intr-o buna dimineata, acesta s-a trezit si si-a abandonat orasul bantuit  sa fie acoperit de praf, iar cladirile sale de hartie sa-i fie roase de soareci. Mi-ar place sa va spun ca intr-un final obsesia lui pentru trecut s-a vindecat. Plictisite de singuratate, cele trei fantome au coborat, intr-o dimineata, din ceata care se scursese lichida pe podeaua camerei si l-au luat cu ele . Trei sirene si un idiot.

Post Your Thoughts