Pentru multa lume, visele nu sunt altceva decat limbajul sufletului, o modalitate prin care acesta incearca sa comunice cu trupul. Insa pentru cei ca mine, scepticii, visele nu reprezinta decat niste procese bioelectrice ale creierului, simple semnale . Ele sunt o suma de trairi , imagini luate din viata de zi cu zi si amalgamate de catre subconstientul nostru si scoase la iveala in timpul somnului. Cel putin asta credeam si eu … pana aseara.

Se spune ca majoritatea viselor sunt in alb-negru si numai cele exceptionale sunt de fapt imagini in culori si se mai spune iarasi ca un vis nu dureaza mai mult de 5 secunde, insa felul in care noi percepem timpul in timpul somnului, acest lucru ne da noua acea senzatie de durata.

Insa visul meu… ei bine, sunt sigur de asta, visul meu a fost inca de la inceput unul special caci nu am visat decat un singur lucru.

Ma simteam cumva prins de sfori nevazute, care ma tineau suspendat undeva desupra pamantului , iar tot ce puteam sa vad in fata ochilor mei era intunericul si o lumina venind de undeva de sus. Am incercat sa ma misc insa mainile si picioarele mele erau parca ale altei persoane , le puteam zari in intuneric dar ele nu raspundeau  dorintelor mele.

Si apoi, de nicaieri, am vazut ochii…  Puteam sa-mi dau seama ca erau ochii unei femei, cei mai frumosi ochi verzi pe care i-am vazut vreodata. Stateau pur si simplu acolo in fata mea, doar ei … si parea atat de balnzi . Am incercat sa strig la ea, insa nu puteam vorbi.  

 Sunetul telefonului m-a readus la realitatea mea. Eram chemat la birou, asa ca m-am ridicat din patul meu , mi-am facut ritualurile mele de barbat singuratic ( dus, spalat pe dinti, barbierit si un mic dejun mai rapid si mai sarac decat si-ar putea cineva imagina) si am plecat spre birou. Insa aveam un sentiment ciudat totusi … un lucru pe care nu-l puteam explica, tot imi staruia in minte. Nu puteam sa uit ceea ce vazusem  in seara precedenta, iar mintea mea ( care odata ce prinde un lucru pe care nu-l intelege, incet devine un fel de manie ) se tot chinuia sa gaseasca explicatii rationale : o fi fost o imagine a vreunei prietene din copilarie , sau a unei foste iubite… sau cine stie … poate chiar ochii mamei , desi niciodata nu am fost atat de bun sa retin ce culoare au ochii unei persoane. Nu am fost in stare nici macar sa retin figura unei persoane pe care astazi o intalnesc pentru prima data si maine o vad din nou. Poate ca sunt un tip practic.

O ultima privire in oglinda ca sa vad daca arat bine… un zambet fugar … din acela care ar topi inima oricarei fete ( obicei ramas din tineretea mea si care cred ca mi-a fost nefolositor ), servieta cu acte, cheile de la masina in cealalta mana. Cobor cu grija scara pana la parcarea subterana, cei 15 pasi pana la masina sunt parcursi in ritmul mintii mele care isi face un rezumat al planului de afaceri pe care astazi trebuie sa-l prezint.

 Deschid portiera ( si aproape ca mi-am uitat visul de aseara ), ma asez la volan, imi prind centura de siguranta, pun cheile in contact si pornesc motorul, dau drumul la radio si pentru o fractiune de secunda ochii mei surprind in oglinda retrovizoare … perechea de ochi verzi din timpul noptii.

Ma intorc repede spre bancheta din spate… goala ca de obicei. Ies din masina… nimeni in afara de mine la ora asta in parcare…

Deja inima a inceput sa bata putin mai tare , efectul sperieturii. E oare posibil ceea ce am vazut ? Nu… nu are cum … probabil ca inca nu m-am trezit bine sau … Ar fi mai bine sa-mi iau gandul de la ei .

Dar nu pot si tot drumul pana la servici , nu incetez sa-i zaresc in calea mea. La fiecare trecere de pieton. Pe fiecare chip pe care il vad trecand in viteza pe langa mine.

Ziua de la birou e si ea compromisa… nu am putut prezenta asa cum am dorit planul de afaceri care ar fi putut sa-mi aduca promovarea pentru ca nu ma puteam concentra. Am inventat o scuza cum ca nu ma simt prea bine si am plecat spre casa.

Ploua afara insa eu abia bag ploaia in seama… gonesc pe autostrada caci ma grabesc sa ajung acasa, sa ma bag din nou in patul meu rece, sa incerc sa dorm si  poate ca de data asta ochii verzi nu vor mai fi acolo. Farurile de pe contrasens ma orbesc si inchid pentru cateva fractiuni de secunda ochii, iar ei sunt acolo, sub pleoapele mele.

Deschid rapid ochii caci trebuie sa iau o curba … insa viteza mea, soseaua uda si masina care vine inspre mine, se opun toate vointei mele . Scartait de roti si o lovitura puternica urmata de durerea mea , de intunericul lesinului. Inainte sa inchid ochii pot doar sa vad panoul stradal sub care masinile noastre s-au contopit … O pereche imensa de ochi verzi  si o reclama la un optician.

Simt o mana pe fruntea mea si deschid ochii incet . Tot ce vad e chipul ei … Iar ea are cea mai frumoasa pereche de ochi verzi pe care i-am vazut in viata mea .

Linisteste-te . Totul va fi bine, esti in ambulanta si vei fi …” mai apuc sa aud inainte ca lesinul sa ma ia cu el.

  Poate ca de fapt visam totul … si ea nu e decat un vis.

Post Your Thoughts