Aceasta poate fi ultima mea scrisoare către tine, sau cel puţin asta ne tot spune comandantul în fiecare dimineaţă la instrucţie, dar am încredere în camarazii mei şi în mine. Sunt sigur că voi mai apucă să îţi revăd chipul luna viitoare când voi veni în permisie şi, cu puţin noroc poate că războiul ăsta se va termina. Iar noi doi vom avea în sfârşit casa şi grădina dorită.

Sunt sănătos. Rana de luna trecută s-a vindecat destul de bine aşa că doctorul a putut să îmi dea biletul de voie pentru a mă alătura unei misiuni despre care tot Comandamentul vorbeşte ca fiind cea în care le vom da lovitura de graţie inamicului. M-am înfierbântat şi eu de aceste idei, gândul că războiul s-ar putea sfârşit mult mai repede doar datorită unui simplu raid aerian a făcut ca totul răul frontului să se şteargă din faţa ochilor. Nimeni nu mai părea să observe pe ceilalţi piloţi doborâţi cum pier în flăcări, ci doar că cerul începe să devină din ce în ce mai senin cu fiecare zi de aprilie sosită.

Însă, cu fiecare şedinţă de pregătire scopul pe care ni l-am propus pare din ce în ce mai greu de realizat căci totul depinde de noi şi în cele din urmă oamenii pot greşi foarte uşor. Căpitanul ne spune că de fapt nu suntem oameni obişnuiţi ci soldaţi imperiali şi că greşelile se ţin departe de noi. Aşa o fi, deşi am văzut cu proprii mei ochi cum un alt pilot, obosit probabil a ratat semnalul de eliberare a încărcăturii şi atunci când a încercat să treacă din nou, bateriile antiaeriene inamice l-au reperat şi l-au doborât.

Abia astăzi dimineaţă un locotenent îmbrăcat la patru ace, a cărui uniformă curată şi chip bărbierit arată că vine direct din spatele frontului, un cadet avansat prea rapid în urma războiului, ne-a adus la cunoştinţă şi ultimul detaliu al misiunii. Cu toţii am crezut că vom survola, cu o încărcătură normală în burţile avioanelor noastre, oraşele inamice a căror rol era de arsenal şi că distrugând astfel rezervele de armament, ceilalţi nu vor mai avea cu ce lupta şi se vor declara învinşi. Astăzi însă planul s-a schimbat. Am fost împărţiţi în două grupă. 5 avioane sub comanda mea trebuiau să se îndrepte înspre Los Angeles iar alte 5 bombardiere care San Francisco. Câte 4 bombardiere din fiecare grupă avea să zboare doar ca o momeală, cu încărcătura minimă pe care să o arunce peste bateriile inamice care ar mai fi supravieţuit luna aceasta. Celelalte două avioane, dintre care unul al meu, aveau să ducă speranţele imperiului. Un nou tip de bombe.

Ne-am adunat cu toţii în faţa portretului împăratului şi am închinat un pahar de sake. Ne-am urcat apoi în cuştile noastre de metal şi am pornit, întocmai cum am pornit în fiecare zi în timpul raidurilor de antrenament.  „

Post Your Thoughts