Las’ că scriu mâine, cum îmi tot zic de aproape o lună, s-a transformat în Las’ că scriu ieri. La început nu mi-am dat seama care-s motivele pentru care amânam atât de des să scriu, dar acum pot să-mi dau seama. Au fost câteva săptămâni pe care le-am trăit la extreme. Acum era totul lin şi-mi părea că timpul stă în loc, în următoarea clipă era haos şi orele se scurgeau pe nesimţite. În condiţiile acelea, blogul îşi cam pierdea prioritatea.

Cred că asta a fost cea mai lungă şi aprigă criză de scris din istoria blogului meu. Nu cred că-s primul sau singurul blogger care a trecut prin asta şi nici ultimul.

Post Your Thoughts