Pentru câteva clipe aş vrea să vă vorbesc despre educaţie. Ştiu, în ultimele luni acest subiect a tot fost întors de pe o faţă pe alta, de o grămadă de persoane mult mai avizate şi mai înţelepte decât mine. Dar astăzi, dând peste un fragment dintr-un articol de-al lui Julio Cortazar despre învăţători şi învăţământ, nu m-am putut opri să nu mă gândesc la un episod la care am fost martor cu câteva săptămâni în urmă.

“A fi învăţător, înseamnă a stăpâni mijloacele care conduc la transmiterea unei civilizaţii şi a unei culturi” spunea el în articolul său “Esenţă şi misiunea Învăţătorului” din 1939. Civilizaţie şi cultură. Vorbim despre aceste două noţiuni, fie cu mândrie, fie plini de demagogie ieftină dar de fiecare dată le însoţim de o batere cu pumnii în piept şi le privim ca o datorie sfântă, ca o proprietate pe care o primim în degetele noastre încă de la naştere şi pe care sperăm să o dăm copiilor noştri. Le luăm de-a gata cumva, fără să ne dăm seama că ne petrecem mai bine de un sfert din viaţă învăţând definiţiile lor şi ale părţilor lor componente. Şi totuşi… În ultima perioadă educaţia a trecut undeva într-un plan secund, pierzându-şi strălucirea de odinioară, sau mai bine spus vânzând-o într-un proces disperat de supravieţuire, pe sclipirea mată de acum.

Post Your Thoughts