Primul este FAUST, după J. W. Goethe, în regia lui Silviu Purcărete. E spectacolul Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, are peste 100 de reprezentaţii şi, de obicei, se joacă cu casa închisă, fiindcă biletele se dau în primele ore după ce au fost puse în vânzare. Eu l-am văzut destul de târziu, abia luna trecută. Când am ieşit de la spectacol eram de-a dreptul şocată, oripilată şi spuneam că Purcărete e un om nebun şi enervant de extravagant. A doua zi, după ce m-am mai liniştit, am ajuns la concluzia că e un geniu, fiindcă niciodată nu am trăit o asemenea experienţă la un spectacol de teatru.

Mai multe nu am să vă spun, fiindcă nu am ce, trebuie să mergeţi voi să vedeţi cu ochii voştri. Nu ştiu dacă se mai joacă anul acesta, poate doar în 2017. Staţi cu ochii pe eventim.ro, pentru bilete (care costă în jur de 35 de lei, dacă-mi amintesc bine), pe site-ul teatrului din Sibiu, pentru noutăţi, şi uitaţi-vă la clipul oficial al spectacolului:

 

Al doilea spectacol de teatru la care trebuie neapărat să ajungeţi este CEI CE NU UITĂ…, în regia lui Gavriil Pinte. E spectacolul Teatrului “Regina Maria” din Oradea, a avut premiera la 14 iunie 2013 şi a câştigat Premiul special al juriului la Festivalul de Teatru Scurt Oradea (FITO 2013). La fel, biletele se vând rapid, cu atât mai mult că se joacă cu publicul pe scenă şi are o capacitate de numai 60 de locuri. Eu am fost aseară să îl văd şi timp de două ore şi jumătate, cât durează spectacolul, am avut permanent un nod în gât şi eram gata în orice moment să izbucnesc în plâns. Din clipa în care intri în sală, ţi se face poză, primeşti un număr şi cupoane de raţie. Devii şi tu un deţinut şi torţionarii au grijă să să îţi amintească constant ceea ce eşti acolo înăuntru: un număr. După ce am ieşit ieri de la spectacol, pentru vreo două ore, am simţit nevoia să nu vorbesc cu nimeni.

Torţionari, poezii şi mărturii ale foştilor deţinuţi în închisorile comuniste, poezii şi cântece staliniste, execuţii la care eşti martor şi un singur mesaj: nu a existat niciodată un proces de condamnare oficială a crimelor comunismului. Neavând parte de judecată, de dreptate, de morminte, martirii regimurilor comuniste nu se pot odihni decât în memoria noastră – poate singura formă de justiţie. Aşa cum cineva spunea, CEI CE NU UITĂ… ar trebui să fie probă de bacalaureat, ar trebui să fie predat în şcoli. Fiecare român ar trebui să meargă şi vadă spectacolul acesta, mai ales acei nostalgici, care spun că înainte era mai bine.

Post Your Thoughts