Doi ani şi o zi, atât are blogul meu. Ieri a fost ziua cea mare, dar timpul nu mi-a permis nici măcar să deschid blogul. C-aşa-i, câteodată, în tenis.

Atât de buimacă am fost zilele astea, încât puteam să jur că nu sunt doar doi, ci trei ani de blog. A trebuit să caut prin arhivă, să mă conving. Şi m-am convins. Mă întrebam de unde mi-o fi venit ideea asta cu tre ani de vechime. Pe undeva se susţine, fiindcă, oficial, sunt doi ani de blogging. Neoficial, sunt aproape trei, pentru că la începuturi scriam pe un .wordpress.com. 

Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce am obţinut până acum prin blogging, i-aş răspunde că e faptul că m-am maturizat. Am observat asta luându-mi articolele la recitit. Dar, cel mai mare câştig pe care mi l-a adus blogul sunt toţi oamenii minunaţi pe care i-am cunoscut în aceşti doi ani.

Oi fi eu mai rece şi distantă câteodată, dar să ştiţi că toţi  îmi sunteţi foarte dragi!

Post Your Thoughts