Furtuna se potoli înainte de venirea zorilor şi îşi lăsă locul unei ploi mărunte şi reci. Nu a putut să închidă un ochi toată noaptea, somnul fiindu-i destul de agitat, plin de vise ciudate, febrile. O visă pe ea ca o soţie iubitoare şi simţea acea trepidaţie a inimii în pieptul său, ca un zumzet, o bătaie de aripi a unei păsări colibri. Şi totuşi era conştient că nu e decât un vis căci auzea rotiţele ceasului mergând şi din când în când o lovitură în pereţi. Se trezea pentru câteva secunde şi pipăia realitatea, întunericul ce mirosea a transpiraţie şi a aer închis, apoi alunecă într-un nou episod. Şi totul dincolo era atât de bun…

Frigul îl trezi în cele din urmă. Tricoul îi era leoarcă şi putea să simtă că şi perna avusese ceva de lucru cu umezeala. Luă aşternuturile şi se ude în baie, constatând surprins că electricitatea a revenit. Aruncă lucrurile murdare în coşul de rufe şi apoi se băga să facă un duş… lung… care să îi limpezească gândurile. Şi dacă nu vroia să aibe gândurile limpezi? Dacă vroia să continue visul de mai devreme? Dacă nu vroia să o uite? Dacă o dorea lângă el, acum, acolo…? Era agitat, se simţea gata să explodeze… disperat cumva că o ştie atât de aproape şi totuşi… totuşi distantă că Luna. Se îmbrăcă în grabă şi fără să se mai uite în oglindă, până şi propriul chip i se părea hidos sau cumva dezamăgitor… şi totul era numai din cauza ei. Din cauză că ea nu e aici când are nevoie el. Că e dincolo şi îl ţine în braţe pe Dan şi nu pe el.

Şi dacă s-ar duce acolo? Dacă ar năvăli peste ei? Poate că va avea noroc, îl va da deoparte pe amărâtul acela fără să se sinchisească prea mult de el.. ca pe un coş plin de puroi…

Şi duse în cameră şi privi din nou pe geam în întuneric. Totul se liniştise odată cu picăturile de ploaie. Afară e răcoare şi e bine, iar pământul miroase a curat. S-a hotărât.

Îşi trage hanoracul pe el, gluga pe cap şi se mai uită [pentru ultima dată în urmă la monitoare… totul doarme acolo. Păşeşte cu grijă pe peluză încercând să evite noroiul şi crengile împrăştiate… se vrea cât mai curat. Urcă apoi cele trei trepte până la uşa din faţă şi scoate şperaclul. Deschide yala fără prea mult chin căci s-a antrenat pe întuneric. Şi intră fără să se audă vreun scârţâit. E la etaj?

Urcă pe vârfuri atent la fiecare sunet pe care casă îl face, se ghidează după un sforăit, probabil Dan şi când găseşte uşa pe care el o crede noul dormitor, are o surpriză. Patul e gol. Sforăitul vine din camera alăturată.

Observă cearşafurile răvăşite şi o siluetă învelită până peste cap. Sforăitul vine dinspre ea. Să fie oare femeia pe care o iubeşte? Ar mai afla un lucru despre ea şi în cele din urmă, parcă i se pare destul de drăguţ… Aplecat deasupra corpului ce doarme, se retrage la timp. Dan se întoarce cu faţa în sus iar gura i se deschide după aer. Ea nu e aici… şi atunci aude sunetul unei linguriţe scăpate pe podeaua bucătăriei.

Nu l-a observat cum se uită la ea din întunericul holului… El abia dacă îşi stăpâneşte poftele, formele corpului ei prin halat… E cu spatele la el şi spală cana… o scutură şi cu ea, îi tremură tot corpul. El face un pas înspre ea doar că…

Iubirea îl aşteaptă cu un cuţit în mână.

– Cine eşti şi ce doreşti? Ce cauţi în casa mea în miezul nopţii nenorocitule?

– Ema… te rog potoleşte-te…

– Îmi ştii şi numele bou’ dracului? Normal, doar mi-ai scotocit prin poşetă după bani…

– Ema, nu sunt un hoţ… nu mă cunoşti?

– Nuuu.. sigur că nu sunteţi un hoţ domnul meu… Sunteţi coşarul cel vesel, v-aţi hotărât să ne faceţi o vizită în toiul nopţii.. Dan! Dan! Vino repede.. Sună la poliţie! Dan!

– Te rog… Ema… sunt eu… Paul.

– Nu cunosc niciun Paul… Daaaan! Futu-ţi morţii mătii de somnoros… vino mai repede jos!

– Ema, stau lângă tine…

– Tu… o ezitare şi lama cuţitului coboară pentru o clipă.

– Da… am venit pentru că.. pentru că… vrea să facă un pas însă Ema îl ţintuieşte cu o privire furioasă, mai tăioasă decât ce ţinea în mână.

– Nu ştiu ce vreţi domnule, dar asta e intrare prin efracţie… sun la poliţie… Daaan!

– Ascultă-mă.. eu te iubesc.. nu aş îndrăzni să-ţi fac niciun rău… ţin la tine… te-am urmărit de atâta timp, eşti pentru mine.. ne potrivim…

– Ce naiba se întâmplă aici, în sfârşit somnorosul îşi făcu apariţia. Paul nu stă pe gânduri, ceva îl face să ţâşnească. Un pumn scurt iar Dan e dat pe spate şi se loveşte cu ceafa de balustradă.

– Ajutooor! Cineva…!

– Ascultă-mă Ema… nu îţi vreau răul.. eu te iubesc. Dan nu te merită.. hai cu mine… te vreau!

– Nu te apropia de mine, nenorocitule.. nebunule! Te tai! Te omor!

– Ema, cum să îmi spui aşa ceva? Nu te cred în stare sa răneşti nicio muscă… hai.. vino.. dă-mi mâna… şi el se avântă înainte. Iar lama din mâna Emei nici măcar nu se mişcă, intră fără probleme.

– Ema? Se împleticeşte… simte o usturime şi ceva în el. Se uită în jos şi nu vede decât mânerul lipit de hanorac, ca una din acele jucării de pe la bâlciuri ce par a străpunge oamenii. Ema? Ce… Însă Ema nu e acolo, a fugit pe lângă el şi a luat telefonul din furcă, acum plânge isteric în receptor şi cheamă poliţiştii…

Paul nu înţelege de ce s-a sfârşit aşa? Cum de s-a întâmplat asta? Doar o iubea… iubirea nu se termină în cuţite. Cât de ciudat… să o vadă pe ea plângând şi îmbrăţişându-l pe Dan. Chiar şi acum, când el ar fi trebuit să-i stea în braţe… Îi este frig şi simte sângele năvălindu-i pe gură.

Post Your Thoughts