Te văd că te uiţi în fotografiile alea vechi. Ţi-am zis că eram frumoasă când eram fată tânără. Cele din poză aia înnegrită erau surorile mele, am fost 10 fete la părinţi. Tata a mai luat de suflet încă 5 de la oameni de prin sat şi toate am crescut sub acelaşi acoperiş. Ne-am măritat toate în sat, am avut toate fete… Aşa ne-a dat Dumnezeu sau poate că a fost blestemul nostru. Toate am rămas vădane.

Ia şi mănâncă, e bună mămăliga caldă? Brânza nu e prea sărată? Eu nu o mai pot mânca… n-o mai suferă stomacul, dar la tine… la tine merge numai bine, face poftă de vin… Ia şi bea, nu mă supăr, pentru oaspeţi l-am păstrat. Vin de bărbat. Ce zici? A, da… uită baba. Povestea de război…

Ei bine, tata a făcut satul ăsta pentru noi, fetele lui. Fusese un om bogat în tinereţe şi ne făcuse la toate case lângă el şi ne mărită cu bărbaţi la fel de vrednici ca şi el, ca să-i sporească bucuria şi averea cu nepoţi chibzuiţi… Numai că şi prin dealurile astea ale noastre a venit veste de război, iar bărbaţii au zis că e de datoria lor să îşi apere pământurile. Ne-au lăsat singure numai cu tata să-i avem de grijă şi lui şi satului. Au murit cu ţoii, proştii… ne-au părăsit pentru o femeie cu o coasă. Dumnezeu să-i ierte… aşa-i obiceiul pe la noi, să verşi puţină băutură în ţărână când îi pomeneşti pe morţi. Acum, legat de plutonul ăla de soldaţi de care zici dumneata… Nu zic că n-au venit pe aici. Asta se întâmplă la vreo 2 ani de la plecarea bărbaţilor noştrii. I-am văzut într-o dimineaţă de toamnă cum intră în sat călare pe motoretele lor sau cum le spuneau, cu uniformele lor verzui închis, tropăind pe uliţe cu cizmele lor lucioase de săreau străchinele de pe poliţe. Au venit cum să nu vină. Eram speriate căci auzisem înainte numai vorbe rele despre inamici sia acum… stând în faţa noastră, majoritatea băieţi tineri, cu un an sau doi mai mari decât fetele noastre… Comandantul lor a venit la tata, l-a apucat de guler şi l-a întrebat în limba aia a lor stricată de ce nu sunt bărbaţi în sat, dacă se ascunde, unde sunt… dacă sunt alţi soldaţi în pădure sau ascunşi… tata le-a răspuns calm că feciorii lui plecaseră de doi ani pe front şi niciunul nu se mai întoarse viu de acolo iar de alţi soldaţi în afară de cei cu uniformele verzui nu mai văzuse să fi trecut pe drum. Se liniştise puţin comandantul ăla al lor când a aflat asta… se mai îmbună şi zâmbi, chiar îi strânse mâna tătucăi şi îi ceru scuze însă trebuia să îşi impună autoritatea.

Ai terminat mămăligă? Ţi-o plăcut? Să-ţi scoată babă şi puţină tochitură? Îţi scoate acum.. Nici să nu te aud că te codeşti. Puţină tochitură de porc să te încălzească la stomac şi să stânga puţin din tăietura vinului. Ia şi mănâncă… Nu, baba nu poate mânca carne.. baba nu mai are dinţi… înting şi eu puţină mămăligă într-un ou… doar aşa… mai beau o cană de lapte fiert şi gata în seara asta. Unde rămăsesem…

Erau 30 de bărbaţi, câte unul pentru fiecare dintre noi, însă orice ai fi auzit despre ei rău, soldaţii ăştia se purtau cuviincios cu noi. Numai că tatei nu-i plăceau deloc. Erau străini, erau din acelaşi sânge cu cei care-i omorâseră ginerii, poate că unii dintre ei le fuseseră călăi, iar sângele lor, sângele lui… strigă. Tata ştia când să aibe răbdare. Ştia că oricât de cuviincioşi erau acum, soldaţii erau bărbaţi, iar bărbaţii printre atâtea femei lipsite de apărare puteau deveni nişte lupi. Iar lupii cad uşor în capcană dacă ştii ce oaie să le aşterni în faţă.

Descalţă-te şi întinde-te colo în pat. Mâncarea trebuie să se odihnească puţin, altfel stomacul se răzvrăteşte şi dă în cine ştie ce boală. Iar boala de stomac e cea mai păcătoasă căci stinge omul. Astăzi eşti cât un bivol, mâine subţire cât scândura din care ţi se pregăteşte sicriul. Întinde-te… Nu, eu mai am treabă… baba nu poate dormi.

La două luni de la sosirea lor, după ce tata îl descusu cât mai bine pe comandant şi află că pe partea asta a frontului întăririle şi rezervele erau puţine, se hotăra să îşi aleagă gineri noi. Fiecare dintre feţele şi nepoatele sale şi-a ales ca soţ unul dintre soldaţii care locuiau deja în casele lor. Iar tata, ca bătrân, ne-a binecuvântat pe toţi. Am petrecut toată ziua, ca la o nuntă adevărată, fiecare fiindu-ne mesean şi mire, am schimbat daruri, ne-am urat casă de piatră şi copii… uitaseră de mamele, soţiile de dincolo… eram frumoase pe atunci de reuşisem să facem asta. A venit pe urmă noaptea nunţii. Ne-am luat fiecare bărbatul de mână şi l-am condus în aşternuturile noastre. Iar acolo… Ne-am luat soţii şi i-am purtat în vii, acolo i-am îngropat. Hainele, armele, maşinile lor, le-am luat şi le-am îngropat şi pe ele… ai văzut cele 4 pietre de la intrarea din sat? Acolo le-am pus pe toate… Satul ăsta de vădane a dispărut încetul cu încetul, de când fiicele noastre au început să îmbătrânească şi să piară şi ele. Nu ne-am mai găsit bărbaţi vrednici care să ne iubească şi să ne facă copii, deşi bărbaţi au tot venit după ceilalţi să-i caute aşa că, am îmbătrânit în colibele noastre, ca nişte molii… De ce ţi-am zis toate… pentru că vroiai o poveste din război, iar asta era singură poveste pe care o ştiam. Ori pentru că am rămas singura dintre surori şi simt că şi eu le voi însoţi la cazne. Poate că baba va avea un butoi fără fund pe care să-l umple. Acum dormi… dormi liniştit şi visează.

Post Your Thoughts