După nenumărate teste și încercări de a face un espresso perfect cred că am găsit rețeta perfectă. Articolul este puțin obiectiv pentru că subiectivitatea nu se aplică în cazul de față, gusturile fiind indiscutabile, însă rezultatul obținut de mine poate se apropie de modul în care ați fi văzut și voi espresso-ul perfect.

Topespressoare.ro recomandă folosirea unui espressor manual, pentru ca acesta ar fi cam singurul mod în care cred că puteți obține un espresso așa cum vi l-ați imaginat dintotdeauna, asigurați-vă că espressorul este preîncălzit și portafiltrul este pregătit.

Primul pas spre prepararea unui espresso perfect

În primul rand, nu se poate lua în calcul prezența cafelei deja măcinate. E obligatoriu să aveți boabe de cafea proaspete pe care să le măcinați pe loc. Și textura boabelor măcinate poate afecta sau nu calitatea espresso-ului. O cafea măcinată mult prea fin poate aduce un gust mult prea amărui. Dacă boabele sunt măcinate prea puțin, gustul cafelei nu va fi prea puternic și poate fi și puțin acru.

Doza de cafea folosită se referă la cantitatea de cafea pusă în portafiltru pentru a face o cafea perfectă. Doza ideală pentru un double-shot espresso, denumire asociată foarte des espresso-ului perfect, este de 15 – 18 grame de cafea măcinată.

Presarea cafelei asigură uniformitatea extracției prin nivelarea și condensarea cafelei măcinate astfel încât contactul dintre apă și cafea să fie realizat egal prin fiecare porțiune a portfiltrului.

Dacă totul este făcut perfect, adică doza de cafea este cea potrivită, bine măcinată și presată, prima culoare pe care trebuie să o aibă cafeaua rezultată în urma procesului este un maro deschis, auriu, cu o textură spumantă, care să curgă exact ca o cremă, fără picături. Ideal ar fi să dureze în jur de 20 – 30 de secunde de la primul strop de cafea ce atinge cana și până la ultimul. Obiectivul tău e să obții o cafea neagră la suprafața căreia să se afle o spumă aurie. Amestecă acea spumă cu cafeaua exact înainte să începi să bei.

Post Your Thoughts