Nu stiu daca sa-ti spun sau nu ca imi e dor de tine. Adevarul e ca nu stiu ce sa spun daca te vei intreba asta, acolo, la tine, in camera ta de lucru, in care pe covor sunt imprastiate schite colorate, iar lampa cu abajurul rosu stapaneste. In schimb iti spun ca a inceput sa imi fie frica de vise.Caci de la o vreme au inceput sa se stearga, iar imaginea ta e din ce in ce mai subtire si mai usor de pierdut, de parca filmul pe care ai fost captivata de mintea mea, e din ce in ce mai uzat si ca din clipa in clipa, sta sa se rupa. Iar noptile vor fi ocupate, din acel moment, de peisaje stupide si acuarele de trei parale, ca cele destinate turistilor in magazinele cu suveniruri. Iar eu voi deveni un simplu vizitator in taramul subconstientului inimii mele.

Pentru o clipa am luat foaia de hartie din masina si mi-am apropiat-o de varful nasului ca sa o miros mai bine. Aproape ca iti uitasem parfumul. Ba nu, mint… Nu ti-am uitat niciodata parfumul, voalul tau invizibil, irezistibil, cel care iti invaluia varful fruntii si degetele picioarelor si tot ce era intre ele. Nu ti-am uitat niciodata parfumul. Ba chiar, zilele trecute, m-am trezit chinuit din nou de amprenta ta delicioasa. Si m-am invartit ca un nebun prin intreaga biblioteca, printre rafturile cu osanditi, doar ca sa dau peste o alta femeie. In seara asta te-am regasit asa cum te stiam si inchizand ochii, te-am vazut. Cu gatul tau fierbinte, cu pieptul tau alb, in care un barbat si-a ascuns candva tamplele si cu pantecele tau cu nasturele sau de fildes. Am sarutat foaia de hartie si cuvintele trupului tau.

Post Your Thoughts