Nu iti voi spune cat imi lipseste sa te mangai din nou. Iti voi spune doar ca intr-un tarziu, imi va fi greu sa nu imi asez tamplele pe birou, langa tine, impasibil la modelele de agrafe care imi voi iesi intiparite in carne, necesare de altfel ca sa imi struneasca mintea. Ca intr-un tarziu bolnavicios, dupa atata coniac si obosit dupa atata fum de tigara, imi va fi greu sa ma abtin sa nu imi plimb varfurile degetelor peste trupul tau. Ca sa iti citesc alfabetul de gropite si dealuri cu care clapele metalice ale tastaturii au binevoit sa te imbrace, in incercarea lor naiva de a-mi transpune dorul in ceva cu limite. In noaptea asta iti ating invelisurile. Iti ridic rochia, iti desfac portjartierul si iti lepad dresurile. Pielea de dedesubt e rece si velina, in format A4.

Hartia nu poate avea ochii tai, oricat as incerca sa ii scriu. Hartia nu iti poate avea zambetul, ca in dimineata cand il citeam pe Cortazar si jucam sotronul desenat de tine, cu creta colorata, pe podeaua bucatariei. Ma gandesc totusi ca o sa se intample un miracol in zori. Ca daca plec la culcare si te iau cu mine in pat si te asez pe perna ta, o zana buna, ca cele din basme, iti va sparge vraja, sau imi va sparge blestemul, ca sa ne trezim amandoi, tineri, in parfumul dragostei facute de dimineata. Stiu, par atat de naiv cand spun asta… celalalt barbat, cel cu care iti imparti acum inima si micul dejun, el nu e asa ca mine.

Astazi, discutand cu cineva, te-am prefacut din nestiinta, in hartia pe care imi scriu povestile, fara sa imi dau seama ca imi incalc tratatele de pace pe care le-am semnat intre ambasadorii mintii si inimii mele, in unele nopti. La inceput mi-a fost teama sa ma apropii de trupul tau alb, pur, gol, dar acum, cand te privesc imbracata in matasurile de cerneala ale inimii mele, iti pot spune ca, nu te-am vazut niciodata mai frumoasa.

Post Your Thoughts