Daca vei intreba fiecare persoana pe care o vei intalni, care este simbolul regalitatii, al puterii , al bogatiei , iti va raspunde in mod sigur ca aurul. Inca din cele mai vechi timpuri , el a manifestat in interiorul oamenilor  patimi nenumarate . Doar pentru ca era mai altfel si mai stralucitor. Poate ca l-am primit atunci cand unii dintre stramosii nostri inca mai adorau soarele si au vazut in ciudatenia pe care au scos-o din pamant o picatura din lacrimile zeului lor .

Tot ce se stie e ca multa lume il vrea si e in stare de orice pentru el . Si de ce nu , daca a ajuns sa fie atat de pretuit incat a ajuns un etalon de masurare a vietii.

Pentru a pune mana pe el , mai intai trebuie sa il poti scoate de la adancimea unde se afla filonul . Insa trebuie sa muncesti . Dar de ce sa faci tu toate lucrurile murdare cand pot altii . Si pentru asta infiintezi o mina , pe un teren pe care l-ai cumparat pe nimic de la un proprietar idiot. Apoi aduci mana de lucru , insa cum deocamdata nu ai bani destui, ii poti plati in ceea ce scot de sub pamant . Dar esti mai istet decat oamenii cu tarnacopul , asa ca le dai mai putin decat ar fi normal , spunandu-le ca si asa esti binevoitor cu ei . Dupa ce ti-ai adus oamenii in zona , vei descoperi incet -incet ca mina ta va atrage atentie asa ca o data ce ea va creste , in jurul ei v-a evolua si o mica asezare. Si cum nicio localitate nu ramane pe loc , in cativa ani , dupa ce vei fi angajat mii de barbati , tu , patronul si intreprinzatorul , te vei gasi in postura ca stapanesti un orasel intreg. Si vanitatea e atat de dulce .

Asezat intre dealuri , cu un mic rau strabatandu-l exact prin mijloc si cu un lac rece si adanc in partea de nord-est, orasul minier X, parea ca va ramane pe locul acela pentru inca o mie de ani . Era prosper, locuitorii erau fericiti si de munca puteai sa gasesti la mina de aur. Daca te stabileai in locurile acelea , trebuia sa fii foarte atent la cine veneai pentru prima data . Cei dornici de munca si hotarati sa lase totul in urma si sa intre in intunericul subpamantean, trebuiau mai intai sa treaca pe la casa cea mare  de pe deal  . Acolo ti se  dadea permisiunea sa iti asezi vatra pe pamanturile  acelea si tot acolo ti se si asigura painea de pe masa.

Orasul arata destul de bine pentru vremea aceea . Majoritatea caselor erau din caramida, zidite cu stoinicie ca sa suporte famiile numeroase ce au venit aici si care cu timpul au crescut . Orasul avea cateva strazi pavate cu piatra luata din rau, asa ca ploile si zapezile nu provocau chiar atat de mari necazuri , iar duminica si in zilele de sarbatoare , preotul satului putea sa mearga linistit in vizita la casa de pe deal. Abia de vreo 2-3 ani , oamenii din orasel si-au primit si doctor. Daca pana atunci se descurcau cum puteau, abia cand nepotul patronului terminase scoala , au putut rasufla usurati .

Totusi orasul nu se putea mandri cu o scoala pentru cei mici , astfel incat profesorul care venise in urma cu 15 ani , preda si acum in aceeasi cladire ca si in prima zi . Scoala fusese amenajata intr-unul din depozitele construite la inceput , cand oraselul nu era altceva decat un catun format din 10 familii.

Orasul avea forma unei palme rasfirate. In capul sau , pe deal , dominand orasul prin maretia dar si prin senzatia de putere pe care o imprastia, casa patronului. Apoi, intocmai ca niste degete, principalele stradute si pe fiecare din ele o cladire importanta. Biserica, cabinetul doctorului, administratia minei, posta si hanul care tinea , in serile de vineri si sambata, loc de carciuma. De politie in orasel nu era nevoie. Toti ii recunosteau autoritatea persoanei care le-a dat de munca si toti se temeau de el. Simplu.

Post Your Thoughts