Am păşit fără teamă prin coridoarele de piatră ale Palatelor lor. Nimeni şi nimic nu îmi mai putea sta acum în cale căci deja toţi auziseră de mine. Hera nu mai avea nicio putere în a-i face să tacă.

Tatăl meu şi ceilalţi erau strânşi la sfat. Am deschis uşile sălii şi am strigat din prag.

–           Tată, iată-mă! Eu sunt Dionysos, zeul care dansează Clipa! Eu sunt cel care o smulge bucată cu bucată din eternitate! Eu sunt cel care a venit după locul ce i se cuvine! Iată femeia din care m-ai născut, adusă de dincolo de moarte. Hera, soţie a tatălui meu, să ştii că nu am venit aici ca să mă răzbun. Vroiam cândva asta, dar la ce bun atâta sânge vărsat între noi? Sunt aici pentru a vă sprijini în bătrâneţe căci iată, apusul vostru e aproape iar voi nu simţit asta căci… sunteţi ca nişte statui, oarbe, mute, surde. Eu sunt Dyonisos, fiul lui Zeus şi moştenitor deplin al tronului său. Eu sunt noii voştri zori. Respectaţi-mă!

Tunetul vocii mele a răsunat peste tot. Fraţi şi surori vitrege, mătuşi, unchi, cu toţii au tremurat. Am păşit înainte fără teamă. Am dat deoparte un scaun pentru mama mea iar eu, semeţ, am luat mâinile Herei şi ale lui Zeus şi împreună ne-am aşezat pe tronuri.

Dar asta a fost cu atât de mult timp în urmă… Acum dorm. Un somn din care mă voi naşte a doua oară. Mai bun, mai drept. Iar răzbunarea mea? Ei bine… am o eternitate la dispoziţie.

Post Your Thoughts