Mi-am aruncat privirea peste ultimele randuri scrise saptamana trecuta si am vazut ca imi promisesem ca in noaptea urmatoare sa incep sa povestesc evenimentele care… nici acum nu stiu cum sa le consider, caci mi-au ramas vii in memorie , ca un punct rosu pe harta vietii mele.

Vad ca am inceput sa va descriu ce inseamna sa fii Colectionar  si Vanator , numai pentru a va face sa intelegeti unicitatea celor intamplate atunci , unicitate nu din punctul de vedere al lor, obisnuiti pana la urma ca unele dintre victime sa le scape, ci o experienta noua pentru cineva din rasa mea.

Cred ca se implinesc vreo 15 ani de atunci. Chiar si acum , in noptile de primavara , parfumul florilor de cires care reuseste sa intre pana in barlogul meu , imi mai aduce aminte de parfumul ei. Si poate ca am invatat si eu ceva de la oameni, am capatat niste  senzatii noi care pana atunci fusesera ascunse celor ca mine , celor care credeau ca viata sta pitita numai intre paginile unei carti. Sunt sigur ca unii dintre cei care imi vor citi randurile, ma vor judeca aspru pentru actiunile intreprinse atunci. Vor spune ca am judecat cu alta parte a corpului meu si ca de fapt am expus unor pericole extraordinari de mari , intreaga munca a doua generatii de Colectionari. Si poate ca au dreptate, insa cateodata un lucru nebunesc e … mai mult ca potrivit pentru ceea ce simti.

Ma intind prea mult cu introducerile astea banale . Poate pentru faptul ca desi am imaginea acelor seri in minte si inima mea ar vrea sa scape de tot veninul purtat in acesti ani, nu stiu ce sa spun sau poate pentru ca ceva din mine inca se mai agata de trecut. In fine.

Totul are legatura cu primavara, asa imi place sa cred . Acum 15 ani … ei bine , la vremea aceea lucram pentru Biblioteca cea mai bogata din oras, cea de sub cartierele asiaticilor. Aveam o singura indatorire la vremea aceea, sa ascult . Ca si Vanatorii si noi ne-am dezvoltat de-a lungul timpului , constransi de mediul in care traiamsau mai bine zis lucram, anumite abilitati. Am profitat de stiinta pe care o cunosteam, astfel incat si noi ne puteam strecura nevazuti printre cei de sus. Doar la caderea noptii si  nu ne foloseam cunostintele  decat pentru a ne face treaba mai bine . In rest intre noi si cei ce ne-au alungat nu exista nicio alta legatura. Asa cum am mai zis, odata cu venirea primaverii am iesit la suprafata , pregatit pentru a-mi face datoria. Ma strecuram prin aerul caldut al noptii prin ingramadeala mahalalelor, vanand la randul meu sunetul adunarilor de la colturile strazilor . Am observat ca odata iesiti din iarna , oamenii au o pofta de viata iesita din comun, desi mi se pare ciudat ca sunt influentati de fenomenele astronomice. Poate ca totul nu tine decat de subconstientul lor . Cert este ca ,odata ce infloreau ciresii ,  se adunau in fiecare seara , in fata unui ceainic mare pus deasupra unui foc facut in mijlocul strazii, cate 10-15-20 de oameni , de toate varstele . Apoi, cineva, cea mai batrana femeie din grup se ridica de la locul ei si turna fiecaruia putina bautura calda in mici cescute de portelan. Se aseza apoi la locul ei , ii mai privea inca odata pe cei adunati de jur imprejur si apoi cu vocea ei monotona, intocmai ca apa Fluviului, incepea sa-si depene povestile . In fiecare seara le prezenta clientilor ei  povestile copilariei  . Si in fiecare seara venea cu ceva nou. Astazi povestea unei printese de mult disparute , maine povestea unui baiat sarac ce isi castiga faima prin sudoarea fruntii si istetime, gasind in fiecare cate o mica morala pe care cei interesati o puteau invata.  Primii care alunecau in firul povestirilor ei erau copii care veneau in fiecare seara si se asezau cat mai aproape de ea, sorbindu-i fiecare cuvant. Eu stateam undeva in umbra noptii , aproape si totusi nesimtit de ei , ascultand cu luare aminte fiecare cuvant spus pe care il notam cu grija . In fiecare seara un ban de aur in comoara noastra.

Intr-una din serile de poveste, am crezut ca mai am destul timp pana la zori si astfel am mai zabovit pe strazi , pimbandu-ma fara tinta. Daca era nevoie de ceva ,daca  era vreo urgenta, puteam gasi o gaura de canal care ma va duce inapoi in imparatia mea. dar nu vroiam asta atat de repede . Nu vroiam sa ma intorc inapoi la lumanarile mele de grasime , la lumina lor slaba si la mirosul de mucegai si de aer statut de acolo . Sus , luna ii veghea pe cei cativa temerari care inca mai zaboveau pe drum . Cativa erau politisii ce isi faceau turele de noapte , sorbindu-si cafelele si intaritoarele in masinile lor , sperand ca in seara asta nu se va intampla nimic rau caci a doua zi nu au chef sa intocmeasca iar rapoarte peste rapoarte.  M-am ratacit pe strazile orasului , mereu cu privirea sus, pe siragul de stele intins pe cer. Apa de aici avea un corespondent acolo . Mi-ar fi placut sa ii ating incet suprafata si sa vad cum stelele formeaza mici valuri si se tot departeaza de mine si pleaca …

Am auzit o bufnitura undeva in stanga mea. Un zgomot destul de infundat, de parca cineva ar fi cazut pe podea. Ma gandeam ca o fi vreun om , vreun betiv intors la ora asta tarzie a noptii si care a si cazut de oboseala . Insa … poate ca s-a intamplat ca sansa sa isi joace cartile bine in seara aceea , nu stiu ce m-a determinat sa  ma indrept spre geamul casutei si sa privesc inauntru. Si acolo era el . Vanatorul. Probabil ca fata , victima din aceasta seara, reusise cumva sa-l surpirinda, simtise ceva , aprinsese o lampa inainte ca acesta sa o atace . Fata cazuse din patul ei si era intinsa pe podea. Lumina care cadea asupra trupului ei ii facea pielea sa para atat de alba , intocmai ca a unei sculpturi din fildes. Totul era minunat la ea, cum ii statea parul desprins, chipul acoperit de cateva suvite, buzele subtiri si de un rosu aprins ce contrasta cu albeata ca de lapta a pielii. Nu mai vazusem ceva asemanator pana atunci. In cele cateva clipe cat i-am privit trupul am putut sa mi-l imprim destul de bine in minte. Se pare ca am fost auzit. Vanatorul de deasupra ei, pregatit sa ii dea ultimul sarut, simtise ceva si se intoarse inspre fereastra de la care priveam . Sunt sigur ca m-a putut vedea, chiar daca foloseam aparatele noastre. Nu cred ca l-am speriat, mai degraba cred ca a recunoscut faptul ca un Colectionar il vede si … nu stiu ce sa spun. Fata a scapat cum-cum, Vanatorul nereusind in seara aceea sa se aleaga cu o prada bogata. Din doua miscari a si disparut pe celalalt geam prin care se pare ca intrase. Nu a uitat sa mai arunce o privire in urma si sa imi zambeasca. Sunt sigura ca zambetul acela mi-a fost destinat mie . De parca ar fi vrut sa-mi zica ca imi va plati indiscretia.

Si ce s-a intamplat pe urma… ei bine cred ca va fi spus in alta seara. E bine totusi ca am puterea de a amana confesiunea putin cate putin . Simt ca asa imi voi mai lungi si eu viata. Caci ea m-a tinut pana acum. Am obosit si simt cum din ce in ce mai mult ma cuprinde o raceala de care nu stiu cum voi mai putea scapa.

Post Your Thoughts