Fusese o vreme cand se imbracase cu ea. Cand se trezea dimineata cu buzele ei carnoase, viermuind, soptindu-i la ureche  cuvinte de dragoste intoarsa, otrava, arsenic cu  miros de migdale putrezite. Cand se hranea cu ea, in bucataria goala, picurata firmitura cu firmitura printre inghitituri, cu gustul ei de fiere si otet de mere. Cand vorbea cu ea, bataie de inima dupa bataie de inima, intr-un dialog iute ca de ciocan batand magma de otel. Ca sa scoata cutite.  Cand adormea noapte de noapte cu greutatea dulce a coapselor si sanilor ei pietrosi, reci, strivindu-l. Greutatea unui cadavru, a unui trecut.  Fusese o vreme cand o simtea, inchis in cuibul lor si credea ca umbra ei il completeaza ca un bandaj pus peste chipul plin de pustule al unui ars.

Fusese bineinteles si o vreme de dinainte de asta, cand avea altceva cu care sa isi imbrace sufletul, cand se trezea dimineata cu alta pereche de buze carnoase, purpurii, soptindu-i taine, cand se hranea cu zambetul ala plin de lumina, cu soarele captiv intre doua cute ale pielii buzei de sus, cand vorbea bataie de inima cu bataie de inima in numele culorii cu care o poreclise. Cand adormea noapte de noapte cu rugaciunea ei. Fusese o vreme cand o simtea prinsa de bratul lui si credea ca …

Apoi a venit dimineata in care s-a trezit stricat. Si de atunci nu a mai simtit nimic

Post Your Thoughts